Ambasadorul Republicii Moldova la Israel, despre situația în regiune: Cetățenii moldoveni pot reveni în țară oricând doresc

Numărul persoanelor infiltrate pe teritoriul Israelului nu se cunoaște exact până la momentul de față. Dar, scopul principal al Israelului este distrugerea totală a organizației teroriste Hamas din Gaza și înlăturarea acestora de pe teritoriul său, a declarat într-un briefing de presă ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman. Diplomatul a precizat că în prezent se duc lupte la hotarele de sud, iar tirurile de rachetă continuă.

Israelul dispune de un sistem antirachetă modern, iar fiecare casă sau bloc de locuit sunt dotatate cu buncăre. Din acest considerent oamenii sunt îndemnați să evite la maxim ieșire în oraș. De asemenea, este disponibilă o aplicație care oferă locuitorilor informații despre locația unde au loc tirurile de rachete.

Diplomatul moldovean a precizat pentru presă că cetățenii din Israel sunt obișnuiți cu situațiile de conflict sau cu zborurile rachetelor deasupra localităților, însă sunt adaptați la această situație. Însă, infiltrarea teroriștilor pe teritoriul Israelului său și comiterea abuzurilor asupra civililor au șocat societatea. Așa ceva nu s-a întâmplat nici în războiul arabo- israelian din 1973, constată ambasadorul.

Cu referire la situația în Gaza, ambasadorul afirmă că nu este deloc simplă, iar deplasarea pe acolo este imposibil. La moment, se discută pentru un coridor, dar acum nu este încă posibil, a subliniat Alex Roitman.

Nu există informații despre cetățeni moldoveni care ar fi fost luat ostatici

Ambasada Republicii Moldova la Tel-Aviv este în contact permanent cu cetățenii moldoveni, și prestează doar servicii de urgență, precum eliberarea actelor de călătorie. Activitatea integrală a ambasadei va fi reluată după finalizarea stării de urgență. În acest context a fost deschisă o nouă linie fierbine, astfel încât cei care se confruntă cu situații de urgență pot apela la numerele de telefoane….

„Noi lucrăm dar prestăm servicii de călătorie de urgență, titlu de călătorie, restul serviciilor vor fi reluare după finalizarea stării de urgență”.

Deși unele companii aeriene și-au sistat zborurile, cele către Republica Moldova și România zboară conform programului. Aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv funcționează în regim normal, prin urmare, cetățenii care se află în Israel pot pleca acasă atunci când doresc, mai precizează diplomatul moldovean. De asemenea, circulă transportul publică.

„Oamenii ne întreabă ce va fi mai departe. Le spunem că decizia le aparține, nu sunt rețineri în acest moment. Analizăm în fiecare oră care este situația și vom lua împreună cu MAEIE ”, a subliniat ambasadorul.

Deciziile privind organizarea curselor de repatriere vor fi luate în funcție de solicitările cetățenilor moldoveni aflați în Israel, care vor să revină în Republica Moldova.

În Israel muncesc legal 13 mii cetățenii, iar în Fâșia Gaza sunt 100-120 de moldoveni.

Total
0
Shares
Total
0
Share