Amenzile rutiere în Bulgaria vor fi achitate pe loc, doar cu cardul. Noile reguli au intrat în vigoare

Autoritățile din Bulgaria au modificat legea privind circulația pe drumurile publice, introducând obligativitatea achitării pe loc a amenzilor primite în trafic de către conducătorii auto care nu au domiciliul pe teritoriul țării.

Potrivit noilor prevederi, plata contravenției se va face exclusiv prin card bancar. Autospecialele Poliției Rutiere sunt dotate cu aparate POS, iar în lipsa acestora, șoferul amendat va fi condus de echipajul de poliție la cel mai apropiat automat de plată.

Noua lege elimină posibilitatea achitării amenzilor în numerar. Refuzul de a plăti amenda atrage reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare ale vehiculului, în baza unui ordin emis de agentul constatator, cu valabilitate de până la trei luni.

Ordinul poate fi anulat oricând în această perioadă, imediat după achitarea amenzii. Măsura are scopul de a eficientiza colectarea contravențiilor și de a uniformiza procedurile de sancționare pentru șoferii străini care circulă pe teritoriul Bulgariei.

Total
0
Shares
Total
0
Share