Blocul electoral ACUM ar trebui să accepte discuțiile la care l-a invitat Partidul Socialiștilor după confirmarea de către Curtea Constituțională a alegerilor din 24 februarie și validarea mandatelor deputaților. Acest lucru ar trebui făcut din moment ce există o posibilitate, chiar dacă pur teoretică. De această părere sunt participanțIi la emisiunea „Ora expertizei” de la Jurnal TV.
Analistul politic Igor Volnițchi spune că PSRM a făcut propunerea de discuții anume blocului ACUM pentru că în ultimii ani, cel puțin declarativ, socialiștii nu o dată s-au declarat împotriva actualului regim democrat, au depus moțiuni de cenzură și era firesc să intre în această consecutivitate logică și să vină cu această propunere.
„Există o mare diferență între negocieri și discuții și socialiștii s-au ferit să folosească termenul negocieri”, a spus Volnițchi. „Negocierile presupun un proces care începe de la ceva și se termină cu ceva anume, iar discuțiile înseamnă altceva”, a explicat analistul. În opinia lui, cel mai probabil socialiștii își doresc o tatonare de teren. Totodată, el a spus că o discuție între blocul ACUM și PSRM ar trebui să aibă loc din moment ce există o posibilitate, chiar dacă pur teoretică, de a înlătura Partidul Democrat de la guvernare.