Politic

Analistul Ștefan Gligor, despre succesul blocului ACUM în scrutine: „De data aceasta șansele ca partidele de dreapta să câștige sunt foarte mici”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Partidele de centru-dreapta din Republica Moldova au tot mai puține șanse ca să câștige atât scrutinul care va avea loc în Hâncești la data de 15 martie, dar și cel prezidențial.

Mai mult decât atât, analiștii consideră că partidele pro-europene vor pierde și viitoarele alegeri parlamentare, dacă nu vor realiza o strategie comună.

„De data aceasta șansele ca partidele de dreapta să câștige sunt foarte mici. Partidele de centru-dreapta demotivează alegătorii prin comportamentul lor, prin lipsa de strategie. Acestea trebuie să înțeleagă că au nevoie de instrumente de mobilizare prin care vor convinge oamenii că ei pot câștiga”, a declarat avocatul Ștefan Gligor în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Ștefan Gligor consideră că miza cea mare nu o reprezintă alegerile pentru circumscripția din Hâncești și nici cele prezidențiale din toamna, acestui an, miza o reprezintă alegerile parlamentare.

„În interiorul Blocului ACUM există probleme după ce a căzut Guvernul Sandu, iar în cadrul alegerilor din Hâncești aceste probleme au ieșit la iveală. PAS și PPPDA trebuie să învețe să comunice între ei și să știe cum să-și controleze ambițiile politice. Scopul alegerilor din Hâncești constă în a crea o situație de neînțelegere între partide, se vor certa și vor scăpa ce este mai important. La parlamentare vor pierde alegerile”, a precizat activistul.

Și analista Stella Jantuan afirmă că partidele de centru-dreapta se orientează cu totul într-o altă direcție, una greșită, considerând că alegerile din Hâncești și cele prezidențiale sunt importante. În opinia acesteia, un mandat în Parlament nu va schimba actuala situație din legislativ, în contextul în care PSRM și PDM vor face coaliție. Astfel, politiciana consideră că miza cea marea sunt alegerile parlamentare, ordinare sau anticipate, iar PSRM deja lucrează pentru viitorul scrutin parlamentar.

Comentatorul Roman Mihăieș consideră că partidele de centru-dreapta vor găsi un numitor comun până la alegerile prezidențiale, însă scrutinul din Hâncești va fi câștigat de către Partidul Socialiștilor din cauza disensiunilor din interiorul Blocului ACUM.

În concluzie, Ștefan Gligor afirmă că chiar dacă viitoarele scrutine din Moldova vor fi câștigate de către partidele de centru-dreapta, acesta nu reprezintă un merit al politicienilor, ci mai degrabă al activismului cetățenilor care au simțul dreptății și vor să lupte pentru dreptatea lor.

Citește și: Renato Usatîi susține că la protestul de ieri au fost și provocatori

loading...

Comments are closed.