Republica Moldova a trecut printr-un proces de scădere a inflației de la 34% la 4% în decurs de un an și jumătate. Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a declarat că această revenire a puterii de cumpărare a venit în principal din întărirea securității și independenței energetice a țării, scrie IPN
Într-un interviu pentru Euronews România, Anca Dragu a precizat că atribuția de bază a BNM este cea de asigurare a stabilității prețurilor. „Sunt mândră să vă spun că am reușit să avem o inflație în Moldova de puțin peste 4%, de la 34,3% în octombrie 2022. Acum suntem la puțin peste 4%, ceea ce ne-a permis să reducem rata de politică monetară, rata de bază la 3,75%”, a notat șefa BNM.
În cele trei luni de la numirea în funcție, guvernatoarea BNM spune că au existat mai mulți factori ce au contribuit la scăderea inflației în Republica Moldova. „Procesul de dezinflație a fost pe parcursul anului 2023 destul de serios și astfel că ratele dobânzilor au început să coboare în această perioadă de la aproape 20% până la 3,75%. Sunt mai mulți factori care au contribuit. Factorul principal este cel legat de securitate energetică și independența energetică”, a precizat Anca Dragu.
Potrivit ei, de fapt, acesta a fost și factorul – dependența de gazul rusesc a condus la explozia prețurilor și la acel sentiment de nesiguranță care a amplificat inflația. „Odată cu găsirea de soluții alternative – conectarea Republicii Moldova la sistemul european de transmitere a energiei electrice, de asemenea interconectării pe gaze și depozite de gaze în România și Ucraina. Odată cu această relaxare în ceea ce privește presiunea dinspre prețurile de la energie, am văzut reducerea prețurilor în general și și o dezinflație”, susține guvernatoarea Băncii Naționale.
Anca Dragu a mai spus că au fost și programe guvernamentale care au sprijinit populația vulnerabilă pentru a-și plăti facturile. Potrivi tei, aceasta a contribuit de asemenea. „Această tendință de scădere a prețurilor reglementate, cele mai importante fiind la energie electrică și gaze naturale au contribuit semnificativ”, a explicat Anca Dragu.