Vloggerul Andrei Bolocan, s-a arătat dezamăgit de politicul din Moldova în contextul dezbaterilor electorale care au avut loc în studioul ProTV, ieri seara, 24 octombrie 2019.
Realizatorul emisiunii „LUMINA”, Andrei Bolocan, a postat pe pagina de facebook un mesaj dedicat urmăritorilor lui, în care se arată indignat și dezamăgit de Politica din Moldova.
„Ceban cu Năstase vor să fie primari și polemizează despre telefoane și powerbank!!!” scrie Andrei Bolocan. Vloggerul mai menționează că „Dezbaterea de azi la Pro TV e cel mai mare trash(tr. eng. gunoi) din politica moldovenească din ultimul timp. Sincer, mai degrabă l-aș asculta pe Țuțu…”
Bolocan se întreabă dacă „…o dezbatere nu ar trebui să fie una de idei? Nu ar trebui să vedem / auzim candidați care prezintă politici cu argumente și avantaje respective?”
Pe finalul postări, Andrei Bolocan dă vina pe „mass-media de la noi care nu a elaborat până acum un set de reguli care ține și de conținut, nu doar de timp.”
Internauții adesea i-au reproșat în comentarii lui Andrei Bolocan că ar fi făcut „Propagandă Politică” pentru Blocul ACUM, DA/PAS.