Andrei Năstase, candidat la prezidențiale: Moldovenii aflați peste hotare nu fac bani cu ciocanul, cum își imaginează dansatorii din PAS, dar și Maia Sandu

Andrei Năstase, pretendent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, în ultimele zile, aflat în discuții cu moldovenii din diasporă, spune că „a tot avut speranța că măcar cineva de la guvernare sau măcar vreun părerolog de curte va manifesta un pic de bun simț și îi va cere președintei să apeleze la morală și la Constituție, curmând o nouă bătaie de joc la adresa diasporei”, făcând referire la recentele modificări la Programul „Prima Casă”. În context, politicianul s-a adresat șefului statului să uzeze de dreptul de inițiativă și să modifice legea, or, aceasta „ar fi a nouă inițiativă legislativă în cei 4 ani de mandat. De data asta una bună”. 

„Astăzi, de dimineață am trecut pe la autogară, unul dintre multele locuri de unde zilnic pleacă zeci de autocare spre diferite țări ale lumii, în special către destinații din Uniunea Europeană, iar apoi prin vamă. Am vorbit cu mulți dintre cei nevoiți să plece din țară despre acțiunile guvernului actual, care a dat încă o lovitură diasporei noastre.

În campania electorală, dar și în cei trei ani de guvernare PAS și patru ani de mandat ai Maiei Sandu, diaspora noastră a tot primit promisiuni, iar recent încă o promisiune dată pe sub coaste.

Citeam pe Ziarul de Gardă, o sursă respectată în cercurile guvernării, că moldovenii noștri aflați în diasporă nu corespund criteriilor pentru aplicarea la programul Prima Casă Plus. Ei l-au citat pe controversatul deputat PAS, cunoscut pentru legile controversate pe care le-a propus în ultima perioadă și pentru viața de noapte de prin cluburile din capitală. Ulterior, deputatul-dansator, pe mâinile căruia guvernarea a lăsat toată economia țării, înțelegând reacția cetățenilor, a ieșit cu o declarație prin care a negat propriul amendament, dar s-a împotmolit și mai mult, stârnind furia oamenilor care așteptau altceva de la actuala guvernare și Maia Sandu.

Acest deputat fără experiență, care demult trebuia să fie retras din fruntea Comisiei pentru economie, buget și finanțe din Parlament, a confirmat intenția PAS de a-i exclude pe moldovenii din diasporă din Programul Prima Casă. Potrivit lui, la program pot aplica doar cei care revin în țară și vor locui în apartamentul cumpărat prin programul cu facilități. El susține că unii au aplicat anterior, dar în apartamentele lor stau alte persoane. Probabil, tânărul deputat, cu un salariu de zeci de mii de lei și alte surse de venituri, are impresia că cetățenii noștri au plecat peste hotare și au adunat zeci de mii de euro, iar acum sunt gata să revină acasă pentru a-și cumpăra un apartament și nu le ajung doar câțiva cenți”, a scris el într-o postare pe Facebook.

Andrei Năstase, pe această cale, i-a spus „doamnei guvernări că în ultimii trei ani, de când se află la putere, din țară au plecat peste 220 de mii de cetățeni. Aceștia au plecat deoarece aici nu mai sunt locuri de muncă și șanse de supraviețuire, fiind alungați din propria țară din cauza prețurilor mari, tarifelor exagerate, gazului la 29 de lei pe metru cub, inflației record, economiei în colaps și administrării financiare dezastruoase”.

„Moldovenii aflați peste hotare nu fac bani cu ciocanul, cum își imaginează dansatorii din PAS, dar și Maia Sandu. Majoritatea, iar cu banii munciți din greu se întrețin pe ei și trimit restul familiilor rămase în Moldova, unde cetățenii sunt condamnați să înfrunte condiții tot mai grele de trai, deși li s-au promis vremuri bune. De aceea, orice impediment pus în fața diasporei în cadrul programului Prima Casă trebuie să fie anulat. Scuza că și anterior erau anumite prevederi nu ține, deoarece o guvernare care ar trebui să fie în slujba cetățenilor nu poate prezenta o scuză bazată pe prevederi legale din perioada oligarhilor. Nu în ultimul rând, oamenii nu pot fi ținuți prizonieri în propria țară prin condițiile incluse în acest program.

Mie mi-e rușine de rușinea lor, deoarece am fost în stradă și am luptat pentru ca fiecare moldovean să aibă drepturi depline și egale. Dar acești impostori, ajunși la guvernare în urma unui accident politic, au reușit să scuipe în sufletul propriului popor.

Azi PAS pedepsește diaspora, tratându-i pe aceștia ca pe niște cetățeni de rang doi. Un cetățean moldovean care muncește afară și care trimite bani în țară nu este egal cu un cetățean care trăiește pe loc. Un moldovean cu cetățenia moldovenească nu este egal cu altul. Un om care stă departe de familia lui și trimite bani pentru îngrijirea părinților și bunicilor nu poate spera la o casă, pentru că niște minți înguste din această guvernare, au gândit o formulă prin care îi discriminează”, a remarcat pretendentul la șefia statului.

El a punctat că, acești guvernanți de mucava, din cauza incompetenței, creează niște anomalii.

„Faceți niște legi proaste care sunt și neconstituționale și profund imorale. Îi pedepsiți pe cei care au plecat de nevoie în țări străine, pe cei care au plecat pentru ca să ofere un trai mai bun familiilor lor, tocmai pentru că cei ajunși la guvernare cu promisiuni deșarte nu fac nimic pentru cetățeni. Oamenii aceștia au plecat la muncă, nu la distracție. Oamenii aceștia trimit în jur de 1,5 miliarde de dolari pe an în țară, bani de care beneficiază și statul moldovean, și guvernanții cu salarii nesimțite. Da, și voi, toții guvernanții, beneficiați de remitențele care vin. Banii aceștia intră în consum, sunt utilizați pentru diverse cumpărături și voi încasați într-un final un impozit. Sunt niște bani care țin în viață acest stat care acum se află pe perfuzii și trăiește din banii donatorilor internaționali.

Ați făcut o lege proastă, de parcă ați vrea să ne spuneți, pentru PAS diaspora nu mai contează, parcă îi pedepsiți că sunt plecați și nu s-au întors. Spuneți toată ziua că trebuie să aducem diaspora înapoi acasă, dar când puteți face ceva concret, dați cu bâta în baltă, dar și în oameni. Orice om plecat afară la muncă trebuie să aibă posibilitatea să își cumpere o casă, să beneficieze de programul prima casă. Când va agonisi destui bani în străinătate, trebuie să aibă unde să se întoarcă, să aibă un cămin al lui aici, în Moldova. Orice om plecat afară are aceleași drepturi ca orice cetățean aflat în Moldova. La vot au fost buni? Când au votat și v-au adus la putere, nu mai erau cetățeni de rangul doi?”, a mai menționat politicianul.

În context, Andrei Năstase s-a adresat Maiei Sandu: „Doamnă președinte, în 2016 le-ai cerut celor din diasporă votul și ți l-au dat. Și l-ai compromis. În 2019, când eu confruntam acasă un regim banditesc concentrat în circumscripția 33, cu Țuțu pus în frunte, dragă Maia, tu ai ales să mergi tot în diasporă după vot. Și oamenii ți l-au dat, iar tu tot la tine te-ai gândit, dragă Maia. În 2020 oamenii au fost chemați să mai facă un bine țării. Și l-au făcut. Iar tu, dragă Maia, după atâtea legi neconstituționale promulgate , ai promulgat și această lege profund imorală. Poate ați semnat fără să știți exact ce semnați, doamnă președinte. Poate nu ați realizat ce efecte va produce această lege, pentru că nu cred că ați vrut să îi pedepsiți pe cei care au stat ore în șir la coadă să vă voteze.

De aceea, fac apel la dvs, aveți puterea să inițiați un proiect de lege care să modifice această lege profund imorală și nedreaptă. Uzați de dreptul dvs de inițiativă și modificați legea. Ar fi a nouă inițiativă legislativă în cei 4 ani de mandat. De data asta una bună.

Nu tratați diaspora ca pe un om trimis în exil, la muncă forțată, fără drepturi. Eu și familia mea știm cum e să fii diaspora. Diasporenii merită să aibă aceleași drepturi ca noi toți cei care trăim aici, acasă!”.

Total
0
Shares
Total
0
Share