Andrei Năstase conduce o delegație a PPDA, în vizită la București

Începând de astăzi o delegație politică a Platformei Demnitate și Adevăr, condusă de Andrei Năstase, formată din deputați, consilieri municipali și conducerea politică a partidului, întreprinde o vizită de lucru în București.

„Timp de 3 zile, delegația va purta discuții cu partenerii săi politici privilegiați din România, Partidul Național Liberal. Primele întâlniri planificate pentru luni au avut loc la Primăria Sectorului 6, după care, delegația Platformei DA a fost primită de Primarul Municipiului București, Nicușor Dan,” a scris Năstase pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, delegația Platformei DA va discuta în cadrul acestei vizite câteva proiecte de dezvoltare urbană și cooperare cu partenerii săi politici din Consiliile Municipiului București.

„În continuare, Platforma DA este așteptată pentru întâlniri în cadrul ministerelor energiei, educației și culturii. Ambele partide, Platforma DA și PNL, fac parte din familia Partidului Popular European”, a mai scris Andrei Năstase.

Acesta a mai anunțat că vizita are loc la invitația Partidului Național Liberal din România.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share