Andrei Năstase, despre marcarea celor cinci ani de la fuga lui Plahotniuc: Promisiunile făcute oamenilor de PAS și Maia Sandu au fost uitate. Sunt gata să pornesc o nouă luptă împotriva răului

Prieteni, au trecut 5 ani de la alungarea lui Plahotniuc din țară și căderea regimului oligarhic. Fără ani de zile de proteste și riscuri pentru toți cei care am luptat cu acel regim odios, nu am fi reușit debarcarea lui și a guvernelor sale docile. Să nu uiităm însă că din acele guverne au făcut parte și mulți dintre cei ce ne conduc și azi țara. Marea reușită de atunci se datorează în primul rând cetățenilor care au ieșit în stradă și au obținut o nouă șansă pentru Moldova.

Ce s-a întâmplat cu această șansă după 5 ani? Simplu, s-a transformat într-o mare dezamăgire. Promisiunile făcute acum 5 ani oamenilor de PAS și Maia Sandu au fost uitate. Și astăzi, din păcate, avem aceleași scheme ilegale, justiție politizată, instituții de drept slabe și nefuncționale.

Viața oamenilor e tot mai grea, un exod masiv al cetățenilor și o lipsă de siguranță și încredere în viitor. Mai pe scurt, am fost trădați de unii dintre cei care au venit alături de noi în stradă. Au venit doar pentru a profita și a prelua toată puterea în mâinile lor, iar astăzi îi privesc pe oameni cu aroganță și nepăsare.

Această constatare nu trebuie însă să șteargă în niciun fel victoria poporului din urmă cu 5 ani. A fost o dovadă că atunci când trebuie, știm să fim uniți împotriva răului. Acesta este un moment care să ne amintească ce putere avem împreună, o putere infinit mai mare decât toate mandatele lor din Parlament. Această putere ne va uni din nou și vom alunga și regimul incompetent pe care îl avem astăzi la putere. Da, îi vom alunga pe toți până când Moldova va fi condusă de oameni care să respecte voința poporului și să nu mai amăgească oamenii, până când în țara noastră va domni justiția și oamenii vor începe să aibă o viață decentă.

La cinci ani distanță de acele evenimente fierbinți, vreau să vă asigur, dragi concetățeni, că sunt gata să pornesc o nouă luptă împotriva răului. Împotriva celor care au amăgit și trădat poporul. Iar alături de mine sunt mulți ați oameni cu care am luptat pentru înlăturarea regimului oligarhic și care vor sa ducem această bătălie până la capăt.

Andrei Năstase, liderul protestelor antioligarhice

Total
0
Shares
Total
0
Share