Andrei Năstase, după rezultatul de 0,85% la alegeri: „Fiecare gest de susținere a însemnat pentru mine mai mult decât un vot – a fost o dovadă de prietenie, solidaritate și credință într-o Moldovă mai bună”

Candidatul independent Andrei Năstase, care la scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025 a obținut 0,85% din sufragii, adică 13 417 voturi, chiar mai multe decât unele partide și alți candidați, a transmis un mesaj de recunoștință către susținători.

„Vă mulțumesc din suflet pentru încrederea și sprijinul pe care mi le-ați oferit. Fiecare gest de susținere a însemnat pentru mine mai mult decât un vot – a fost o dovadă de prietenie, solidaritate și credință într-o Moldovă mai bună”, a declarat Năstase.

El a spus că își dorește ca noul Parlament să fie aproape de cetățeni. „Îmi doresc ca cei care vor forma majoritatea în noul Parlament să aibă înțelepciunea și puterea de a fi cu adevărat alături de popor, să pună binele oamenilor mai presus de interesele înguste și să construiască o guvernare dreaptă, responsabilă și deschisă către viitor”, a menționat candidatul independent.

Totodată, Andrei Năstase a afirmat că rămâne optimist în privința viitorului european al Republicii Moldova. „Rămân senin și încrezător că împreună, prin curaj și demnitate, vom reuși să păstrăm vie speranța unei Moldove europene, unite și demne”, a conchis el.

Total
0
Shares
Total
0
Share