Politic

Andrei Năstase optimist la întrevederea cu Ambasadoarea Germaniei: Eu cred în viitorul ţării mele!

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Julia Monar. La întâlnire au participat şi vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari, secretarul general al Platformei DA, Chiril Moţpan, şi preşedinta OT Bălţi, Arina Spătaru.

În cadrul întrevederii, preşedintele Platformei DA şi-a exprimat speranţa că, odată ce justiţia moldovenească va fi scoasă din captivitate, devenind cu adevărat independentă, investiţiile germane în economia Republicii Moldova vor spori substanţial, iar numărul întreprinderilor cu capital german va creşte considerabil.

„Sprijinul acordat Republicii Moldova de către Germania este foarte important. Noi avem nevoie de investiţii europene generatoare de noi locuri de muncă bine plătite, asfel ca familiile să se reîntregească şi să rămână acasă. Este crucial ca suportul financiar german să fie acordat direcţionat, să fie îndreptat concret spre segmentele vulnerabile ale economiei, spre localităţile cu cele mai stringente nevoi, spre a nu permite autorităţilor centrale să politizeze procesul”, a spus Andrei Năstase.

La rândul său, Excelența Sa, doamna Julia Monar, a menţionat că priorităţile în cadrul acordării suportului financiar şi a cooperării economice se stabilesc prin intermediul consultărilor interguvernamentale ale ţărilor UE şi vizează două direcţii-cheie: dezvoltarea economică durabilă şi reformele în domeniul administraţiei, inclusiv descentralizarea, ceea ce e în consens cu viziunea Platformei DA asupra procesului.

Andrei Năstase a reiterat necesitatea de a edifica o voce unitară a Europei printr-un mesaj comun pentru Republica Moldova, subliniind că, în acest sens, vocea Germaniei este una dintre cele mai importante. Preşedintele Platformei DA a mulţumit pentru colaborarea pe care formaţiunea o are cu mai multe fundaţii germane, printre care prestigioasa „Konrad Adenauer Stiftung”.

„Republica Moldova va ajunge să aibă aceleaşi orizonturi cu ţările civilizate europene. Eu cred în viitorul ţării mele şi în ziua în care sutele de mii de familii, printre care şi a mea, se vor reîntregi aici, Acasă”, a conchis Andrei Năstase.

loading...

Comments are closed.