Andrian Candu a făcut totalurile sesiunii de primăvară: Noul cod al audiovizualului, Arena Națională și alte proiecte importante

candu vizita in sua, andrian candu adunarea generala onu, andrian candu traficul rutier, Andrian Candu, presedintele parlamentului, desemnarea ministrilor, semnarea decretului de desemnare

 Inițiativa de introducere în Constituție a vectorului european de dezvoltare a țării, îmbunătățirea procedurilor electorale, controlul parlamentar asupra realizării legilor votate, aprobarea bugetului pentru anul 2019 sunt unele dintre prioritățile pentru ultima sesiune legislativă a actualului Parlament. Declarația aparține președintelui Parlamentului Andrian Candu și a fost făcută în cadrul conferinței de bilanț a sesiunii de primăvară, desfășurată astăzi, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Președintele Parlamentului a subliniat că discuțiile pentru modificarea Constituției vor fi purtate cu opoziția pro-europeană din legislativ, exprimând speranța că proiectul va fi susținut fiind unul extrem de important pentru viitorul țării. De asemenea, Andrian Candu a insistat asupra nevoii de adoptare a bugetului public până la expirarea mandatului actualului Parlament. ”Dincolo de dispute politice și campanii electorale, țara trebuie să se dezvolte, oamenii trebuie să aibă siguranță în ziua de mâine, să primească la timp salariile și pensiile”, a spus Andrian Candu.

Referindu-se la sesiunea de primăvară, președintele Parlamentului a vorbit despre controlul parlamentar, amintind despre platforma pentru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova și a proiectelor adoptate care vin să apropie oamenii de pe malul stâng al Nistrului. Referindu-se la autonomia Găgăuză, Andrian Candu a menționat că grație grupului de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituţionale, a funcţionalităţii unităţii teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia au fost examinate peste 400 de amendamente.

Totodată, el menționat că, Concepția politicii naționale de dezvoltare a mass-media, Codul serviciilor media audiovizuale, Legea atragerii investițiilor străine în domeniul producției de film și altor opere audiovizuale, proiectul legii cu privire la publicitate sunt rezultatul muncii în grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media a Republicii Moldova

Alte grupuri la care s-a referit Andrian Candu au fost cele pentru siguranța rutieră, platforma de control parlamentar asupra implementării legislației pentru combaterea traficului de ființe umane, Consiliul Parlamentar pentru Integrare Europeană.

Printre cele mai importante reforme și proiecte sociale, președintele Parlamentului a enumerat realizarea programului Prima casă, construcția Arenei Chișinău, implementarea legii tichetelor de masă, reforma asistenței medicale primare, recalcularea pensiilor, majorarea alocațiilor pentru mai multe categorii de persoane, reducerea taxelor notariale etc.

Alt pachet important aprobat de Parlament ține de activitatea economică, inclusiv creditare nebancară, garantarea depozitelor persoanelor fizice, reforma fiscală, stimulare fiscală și declarare voluntară a bunurilor.

O prioritate pentru Legislativ, potrivit lui Andrian Candu a fost domeniul de securitate, inclusiv energetică, de apărare a țării. În context, el a vorbit despre ratificarea Acordurilor de împrumut pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, aprobarea legislației necesare pentru executarea lucrărilor de interconexiune la energia electrică și gazoductul Iași-Unghei-Chișinău, precum și aprobarea Strategiei naționale de apărare 2018-2021.

Rezoluția Congresului SUA în susținerea Republicii Moldova, Georgiei, și Ucrainei, instituirea Asambleei Parlamentare a celor trei țări și prima conferință interparlamentară de securitate, desfășurată la Chișinău au fost, la fel, acțiuni de consolidare a securității regionale și fortificarea poziției țării pe arena internațională.

În această perioadă, domeniul integrității și lupta cu corupția a fost completat cu noi legi precum cea privind avertizorii de integritate, structura și efectivul limită a CNA, sancțiuni și penalizări pentru judecători, registrul electronic al dosarelor. ”În premieră, avem adoptate reglementări noi pentru transparența achizițiilor publice”, a menționat șeful Legislativului.

Alt pachet la care s-a referit a fost cel de edificare a unui stat de drept. Potrivit lui Andrian Candu, pentru prima dată avem elaborat și adoptat Codul administrativ, a fost modernizat Codul civil, modificat Codul Penal și cel Contravențional.

O altă realizare a sesiunii de primăvară a fost și aprobarea Strategiei de dezvoltare a societăţii civile pentru perioada 2018-2020 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acesteia. Astfel a fost consolidat cadrul de participare a societăţii civile la elaborarea şi monitorizarea implementării politicilor publice.

În discursul său, președintele Parlamentului s-a referit și la organizarea campaniilor de informare pentru copii, încurajarea implicării femeilor în procesul decizional, informarea și consultarea agenților economici despre reformele implementate pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și DCFTA,  informarea tinerilor despre oportunitățile existente și încurajarea lor să-și lanseze propriile afaceri.

În sesiunea de primăvară 2018 au fost adoptate 197 de acte legislative, dintre care 153 de legi și 44 de hotărâri. 288 de proiecte de acte legislative au fost înregistrate în Parlament, ale căror autori au fost Guvernul – 99, PDM – 68, grup de deputați – 32, PSRM – 30, PCRM – 17, Președinție – 16, PPE-10, PL-7, neafiliați – 6, PLDM – 3.

Deputații au adresat 94 de întrebări și interpelări, iar 29 rapoarte de activitate ale autorităților statului au fost audiate.

În sesiunea de primăvară, 4500 de vizitatori a găzduit Parlamentul, în cadrul a 172 de vizite, dintre care cca 10% au fost cetățeni ai altor state. Au fost decernate 88 de diplome pentru merite deosebite și rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate.

Total
0
Shares
Total
0
Share