Andrian Candu și Igor Dodon și-au exprimat condoleanțe poporului rus în legătură cu prăbușirea avionului de pasageri

catastrofa aviatica rusia, andrian candu condoleante, dodon condoleante

Președintele Igor Dodon și spicherul Andrian Candu au transmis condoleanțe în legătură cu prăbușirea de ieri a unui avion de pasageri al companiei ruse „Saratov Airlines”, cu 71 de persoane la bord.

Am aflat cu întristare vestea despre tragedia aviatică de lângă Moscova. Condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor… O dovadă dureroasă că viața nu poate fi pe deplin planificată…”, a scris Andrian Candu pe pagina sa de facebook.

La rândul său, Igor Dodon spune că i-a trimis o telegramă lui Vladimir Putin. „Sunt șocat de această veste tragică. În aceste clipe suntem alături de poporul Federației Ruse și vă asigurăm tot suportul nostru”, a scris Dodon.

Ziarul Național scrie că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene susține că la bord nu se afla niciun cetățean al R. Moldova.

Amintim că un avion de pasageri al companiei ruse „Saratov Airlines”, cu 71 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul „Domodedovo” din Moscova. Trei cetăţeni străini şi trei copii se aflau printre cei 71 de pasageri ai avionului care au decedat.

Potrivit raportului preliminar, trei străini şi trei copii s-au aflat printre pasagerii avionului. Până în prezent, doar două trupuri neînsufleţite şi una dintre cutiile negre ale aeronavei Antonov An-148 au fost recuperate de la locul accidentului”, a spus un oficial rus.

Avionul de pasageri care s-a prăbuşit duminică în Rusia nu avea nicio problemă tehnică, iar piloţii nu au solicitat o aterizare de urgenţă, a anunţat compania aeriană „Saratov Airlines”, relatează site-ul agenţiei Tass.

Echipajul era experimentat, avionul era de încredere. Nu a fost semnalată nicio problemă tehnică. Echipajul nu a solicitat o aterizare de urgenţă pe aeroportul Zukovski (n.a. – aflat la 40 de kilometri sud-est de Moscova)“, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, Elena Voronova.

La manşa avionului care transporta 65 de pasageri pe ruta Moscova-Orsk se afla comandantul Valeri Ivanovici Gubanov, care avea peste cinci mii de ore de zbor la activ, dintre care 2,166 pe acest tip de aeronavă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share