Economic

Angajații CFM nu vor mai primi salariile restante până la sfârșitul anului

Majoritatea feroviarilor nu și-au ridicat lefurile pentru patru luni. Totuși, conducerea CFM promite că până la sfârșitul anului va achita restanțele pentru cel puțin o lună.
Pinterest LinkedIn Tumblr

Feroviarii nu vor mai primi salariile restante până la sfârşitul anului, aşa cum a promis conducerea Căilor Ferate din Moldova. Şeful CFM, Oleg Tofilat, ne-a declarat că întreprinderea nu are bani pentru a achita toate datoriile faţă de angajaţii săi. De cealaltă parte, sindicaliştii feroviari susţin că muncitorii au ajuns la limita răbdării şi că ar putea urma demisii în lanţ, informează Publika.md

Angajaţii Căilor Ferate din Moldova susţin că au început să primească salariile la timp.

„Văd că se stabilizează, am primit prima leafă, iată o dat-o la vreme. ”

Totuşi, oamenii speră că îşi vor primi salariile restante până la sfârşitul anului.

„Așteptăm și noi salariul, poate a da până la sfârșitul anului, luna decembrie se termină.”

Valentina Baxanean lucrează de 20 de ani la stația feroviară din orașul Călărași. Ea susține că atunci când NU primea salariul, a fost nevoită să se împrumute, iar acum e plină de datorii.

„Și la credituri avem, la magazin mai luăm. Bine că dă la magazin datorii. Ne mai dă la magazin pe datorii, cu atât ne mai ținem. Primim, iară din nou dăm. Și iară rămânem fără salariu.”, a spus Valentina Baxanean, angajată a CFM.

Într-o situație similară se află și alți angajați ai CFM.

„Sunt alții că nu au de pâine săracii. Sunt care lucrează și femeia și bărbatul la Calea Ferată, și ei nu au nici de pâine.”

„- Februarie, martie, aprilie și mai.
– Ce speranțe aveți?
– Sperăm că o să primim. Așa ne-au lămurit că o să ne dea până la Anul Nou. TĂIAT”

Majoritatea feroviarilor nu și-au ridicat lefurile pentru patru luni. Totuși, conducerea CFM promite că până la sfârșitul anului va achita restanțele pentru cel puțin o lună. Astfel, datoria întreprinderii față de angajați se va diminua de la 60 la 40 de milioane de lei.

Totuşi, o treime dintre feroviari şi-au primit salariile pentru toate lunile restante.

„Din păcate, așa e viața, unii din păcate au mai mult nevoie de bani decât alții. În multe cazuri, am intrat în situații. Anume din acest motiv, unii și-au încasat toate salariile.”

În septembrie, directorul CFM promitea că întreprinderea va achita toate restanţele salariale până în decembrie. Acum, însă, el susține că lefurile vor fi achitate pe parcursul anului viitor.

„Până la sfârșit de an, noi cu certitudine știm că toate restanțele pe luna februarie, vor fi acoperite. Eu cred că avem toate șansele în primăvară să ieșim fără de datorii pe salarii.”, a dfeclarat Oleg Tofilat, directorul general al CFM.

Potrivit președintelui Federației Sindicale a Feroviarilor, Ion Zaporojan, în prezent, o parte dintre angajații CFM sunt pe cale să se concedieze.

„Mă scuzați, cât asta se poate. Și într-adevăr o să se mai ducă iarăși sute de oameni. Pentru că se duc cei mai buni specialiști. Și rămân acei pensionari, care deja nu au unde să se ducă.”, a spus Ion Zaporojan, președintele Federației Sindicale a Feroviarilor.

Calea Ferată din Moldova are peste 6 mii de angajați.

loading...

Comments are closed.