ANI a informat Procuratura Generală despre refuzul inițierii controlului în privința unui deputat

Autoritatea Națională de Integritate a informat Procuratura Generală despre emiterea Procesului-verbal de refuz în inițierea controlului averii și al intereselor personale în privința deputatului Corneliu Furculiță, din lipsa bănuielii rezonabile privind încălcarea regimului juridic.

PG amintește că, pe 23 iulie 2020, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Veronica Roșca, a sesizat Autoritatea Națională de Integritate și Procuratura Generală sub aspectul pretinselor neconcordanțe şi omisiuni în declarațiile de avere şi venituri ale deputatului Corneliu Furculiță, semnalate în investigația jurnalistică, realizată de Ziarul de Gardă.

Prin urmare, în lipsa încălcărilor constatate de ANI, care este unica instituție responsabilă de realizarea controlului averii și al intereselor personale și respectare a regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor, Procuratura Generală nu are temeiuri de a iniția vreo investigație în acest sens.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share