ANI nu a constatat încălcări în cazul fostului director SIS, Vasile Botnari

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a decis că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, nu a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale în perioada în care a ocupat funcția publică.

Controlul a fost inițiat în baza unei sesizări din oficiu, înregistrate în decembrie 2020, ca urmare a unor materiale jurnalistice ce vizau presupuse cheltuieli și restituiri de prejudicii de ordinul sutelor de mii de euro. Inspectorii ANI au examinat perioada 3 mai 2018 – 8 iunie 2019, corespunzătoare mandatului lui Botnari la conducerea SIS.

Pe durata anchetei, ANI a colectat și analizat informații din declarațiile de avere, documente bancare, contracte de muncă, plăți salariale, precum și date de la companii de turism, școli private și instituții financiare. De asemenea, s-au investigat și cheltuielile suportate ulterior de familie, inclusiv cele legate de condamnarea Republicii Moldova la CEDO pentru expulzarea profesorilor turci – însă aceste sume au fost achitate după încetarea mandatului, nefiind incidente controlului ANI.

În ceea ce privește suma de 1 milion de lei declarată ca numerar în 2018, ANI a validat sursa acesteia, constatând că provine din veniturile acumulate anterior de Botnari, inclusiv salariul primit în perioada când era președinte al Consiliului de Administrație la Moldovagaz.

Deși în declarația inițială de avere nu fusese indicat un apartament deținut de soția sa, această omisiune a fost ulterior rectificată în declarațiile ulterioare, motiv pentru care inspectorul nu a considerat incidentă vreo încălcare.

În concluzie, în urma controlului amănunțit, ANI a stabilit că nu există diferențe patrimoniale nejustificate și nu a identificat fapte care să constituie încălcări ale legislației privind declararea averilor și intereselor.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile.

Total
0
Shares
Total
0
Share