ANRE a stabilit noile prețuri maxime de referință la carburanți, valabile pentru data de 13 mai 2026.
Astfel, benzina COR 95 se scumpește cu 9 bani și va costa maximum 30,62 lei pentru un litru.
În același timp, motorina standard se ieftinește cu 23 de bani, iar prețul maxim de comercializare va fi de 29,54 lei per litru.
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul pentru carburanți sunt stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică în baza unei metodologii aprobate și sunt calculate în funcție de mai mulți indicatori.
La baza formulei stă valoarea medie a cotațiilor Platts pentru ultimele 14 zile înainte de data calculului, precum și cursul mediu oficial de schimb al leului față de dolarul SUA din aceeași perioadă. La acestea se adaugă marja comercială specifică stabilită de autoritate, accizele aplicate conform Codului Fiscal și taxa pe valoarea adăugată.
Toți acești factori sunt actualizați periodic și determină zilnic prețurile maxime afișate la pompă.



