ANRE a aprobat noi tarife pentru serviciile de apă și canalizare ale operatorilor „Acva Nord” și „Apă-Canal Cahul”

ANRE a aprobat noi tarife pentru serviciile de apă și canalizare ale operatorilor „Acva Nord” și „Apă-Canal Cahul”
EnglishFrançaisРусский

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința din 16 iunie 2026, noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare. Deciziile vizează operatorii Î.I.S. „Acva Nord” și S.A. „Apă-Canal Cahul” și au fost adoptate conform metodologiilor tarifare aplicabile.

Pentru Î.I.S. „Acva Nord”, tariful aprobat pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii este de 6,32 lei/m³. Acesta este cu 0,12 lei/m³ mai mic decât nivelul solicitat de operator și cu 0,23 lei/m³ mai mare față de tariful actual.

În cazul S.A. „Apă-Canal Cahul”, tariful pentru serviciul public de alimentare cu apă a fost stabilit la 23,45 lei/m³, fiind cu 1,74 lei/m³ mai mic decât nivelul solicitat și cu 1,06 lei/m³ mai mare decât tariful în vigoare. Tariful pentru serviciul public de canalizare a fost fixat la 13,75 lei/m³, cu 0,37 lei/m³ mai mic decât nivelul solicitat și cu 1,97 lei/m³ mai mic decât tariful actual.

Tarifele au fost determinate pe baza metodologiilor tarifare aplicabile, luând în calcul analiza cheltuielilor justificate ale operatorilor, volumele prognozate de apă furnizată, consumul tehnologic, pierderile de apă acceptate în scopuri tarifare și alți factori economici relevanți pentru anul 2026.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share