În perioada 29 iulie – 5 august 2025, pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate mai multe focare de Pestă porcină africană (PPA) și un caz nou de rabie, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Trei focare de PPA au fost depistate la porci domestici în localitatea Cărpineni, raionul Hâncești, iar un focar la mistreț, în apropierea localității Criva, raionul Briceni. Tot în această perioadă, un caz de rabie a fost confirmat la o vulpe în Bulboaca, raionul Anenii Noi.
Autoritățile au eradicat două focare de PPA, iar în prezent activează trei focare la porci domestici și unul la mistreți. De la începutul anului, ANSA a înregistrat 41 de focare de PPA la porci și 30 de mistreți pozitivi, precum și 18 cazuri de rabie la animale domestice și sălbatice, dintre care trei sunt încă active.
ANSA face apel către proprietarii de porcine să raporteze imediat orice îmbolnăvire sau decese, avertizând fermierii să evite folosirea cerealelor proaspăt recoltate sau a resturilor culinare în hrana porcilor, pentru a preveni contaminarea. De asemenea, autoritățile recomandă cumpărarea animalelor și produselor din carne doar din surse autorizate, avertizând că produsele neautorizate vor fi confiscate și distruse.
Pentru încurajarea raportării cadavrelor de mistreți, ANSA oferă o recompensă de 50 de euro celor care notifică și indică locația exactă.