ANSA explică imaginile cu ”ambalaje sigilate”

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a venit cu explicații după ce pe rețelele sociale au apărut imagini dintr-un supermarket în care o cutie de produse alimentare era sigilată cu bandă adezivă inscripționată cu logo-ul ANSA. Instituția precizează că aplicarea benzii are legătură cu controalele oficiale și nu indică automat neconformitatea produselor.

Potrivit ANSA, banda adezivă este utilizată în momentul în care inspectorii prelevă probe din ambalajele de transport, cum ar fi cutiile în care sunt livrate produsele. Banda marchează faptul că ambalajul a fost deschis în cadrul controlului, iar cutia nu mai este integrală după prelevare.

De asemenea, în timpul controlului produselor alimentare la trecerea frontierei de stat, inspectorii posturilor de inspecție pot deschide ambalajele pentru verificarea identității lotului. Această procedură presupune compararea fizică a produselor cu documentele însoțitoare, pentru a confirma că lotul corespunde etichetelor și actelor prezentate la vamă.

ANSA subliniază că prezența benzii adezive nu înseamnă că produsele sunt neconforme. Loturile care nu respectă normele sunt restricționate de la comercializare și nu ajung pe rafturile magazinelor.

Instituția mai precizează că ambalajul sigilat, prezent în imaginile distribuite online, a fost plasat pe raft de agentul distribuitor, iar produsele din interior respectă cerințele de siguranță alimentară.

Total
0
Shares
Total
0
Share