Toamna este sezonul ciupercilor de pădure, iar mulți amatori sunt tentați să le colecteze personal sau să le procure de la persoane neautorizate, fără cunoștințe temeinice.
În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă persoanelor care au tentația să strângă ciuperci din păduri să se abțină de la acest proces, întrucât pot cauza intoxicații grave.
Astfel, pentru prevenirea toxiinfecțiilor, ANSA vine cu câteva recomandări importante:
Ciupercile trebuie procurate doar din locuri autorizate, special amenajate, care au fost supuse controlului pentru siguranța alimentelor și care sunt etichetate și marcate corespunzător.
Recoltarea ciupercilor din flora spontană (pădure) în mod neorganizat sau achiziționarea de la culegătorii care le comercializează în piețe implică riscuri asupra sănătății, deoarece își pot face apariția speciile de ciuperci otrăvitoare care generează intoxicații acute la consumatori.
Consumul ciupercilor crude, chiar și a celor cunoscute, este strict contraindicat.
Este importantă respectarea regimului termic la depozitarea ciupercilor proaspete, inclusiv a regimului de prelucrare termică.
DE REȚINUT:
- Nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creștere, miros sau pe faptul că animalele se hrănesc cu ele.
- Nu există nici un test sau „antidot” la care poate recurge culegătorul sau consumatorul de ciuperci pentru a evita confuziile sau otrăvirea.
Convingerile precum: Așa-zisele teste precum: la gătirea în oțet ciupercile își pierd toxicitate, înnegrirea cepei sau a usturoiului în timpul fierberii indică toxicitatea, aruncarea apei în care s-au gătit reduce toxicitatea – sunt FALSE și POT COSTA VIAȚA.
„Chiar și persoanele care consideră că cunosc bine ciupercile pot da greș”, adaugă specialiștii ANSA.