Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), împreună cu reprezentanți ai Poliției de Frontieră și experți OMS, au participat la un atelier de instruire dedicat îmbunătățirii coordonării în fața amenințărilor sanitare transfrontaliere.
Evenimentul a vizat fortificarea colaborării între instituțiile naționale și internaționale și consolidarea capacităților de reacție rapidă la riscurile sanitare cu impact transfrontalier.
Atelierul, organizat pentru regiunea de nord, este al doilea de acest tip, după cel din luna mai dedicat regiunii de sud.
Reprezentanții ANSP, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal au participat la sesiuni teoretice și exerciții practice, inclusiv simulări de incidente de sănătate publică la punctele de trecere a frontierei și demonstrații de echipare și decontaminare pentru amenințări chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Atelierul a fost organizat cu sprijinul Biroului OMS din Moldova, în cadrul Proiectului Fondului Pandemic pentru îmbunătățirea pregătirii și răspunsului la pandemii.