Sărbătorile Pascale sunt adesea asociate cu un consum abundent de alimente și cu trecerea bruscă de la alimentația vegetariană, de post, la cea animalieră. Acest fapt poate avea consecințe neplăcute, precum acutizarea bolilor cronice, în special, a celor digestive (gastrite, colecistite, pancreatite, etc), dar și creează un teren favorabil pentru dezvoltarea, sau agravarea bolilor netransmisibile, precum diabetul zaharat, bolile de inimă, dat fiind faptul că în această perioadă există riscul acumulării kilogramelor în plus, dar și a variațiilor mai accentuate ale glicemiei.
”Pentru a preveni apariția acestor consecințe, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) vine cu următoarele recomandări:
- trecerea de la alimentația vegetariană la cea animalieră, în special la persoanele care au ținut post va fi treptată;
- pentru reajustarea proceselor digestive la carne, ouă, lapte și grăsimile animaliere, organismul are nevoie de 7-14 zile;
- introduceți produsele animaliere în meniu treptat – inițial produsele lactate fermentate, ouă și pește, apoi carnea de pasăre, iepure sau vită slabă, iar la sfârșitul săptămânii se poate opta pentru carnea de porc, miel.
Favorizarea digestiei se va realiza prin practici de cumpătare și de echilibru alimentar:
- 50% din meniul de sărbătoare urmează să fie alcătuit din legume și fructe proaspete,
- verdețuri de sezon, iar salata se va asezona cu ulei presat la rece, nu cu maioneză;
- aportul de alimente se va limita la 350-400 grame la o singură masă și va fi urmat de efort fizic ușor și hidratarea corespunzătoare (2-2,5 l apă/zi);
- se recomandă separarea aportului alimentar zilnic în 5-6 reprize, cu un interval de 3-4 ore;
- evitați să petreceți sărbătorile într-un mod sedentar, doar la masa de sărbătoare;
- băuturile dulci se vor exclude, iar consumul de mezeluri, sosuri, conserve sau dulciuri se va limita;
- cozonacul se va consuma în cantități limitate, de 100-150 g/zi.
Produsele tradiționale se vor pregăti și alege cu precauție:
- ouăle, vopseaua pentru ouă, carnea, produsele din carne și cozonacii se vor cumpăra doar din locuri autorizate;
- ouăle trebuie să fie proaspete, marcate corespunzător și să fie cu coaja curată, intactă și uniformă;
- ouăle se vor fierbe tari și se vor păstra la frigider timp de maxim șapte zile, iar vopsirea acestora se va realiza în mod prioritar prin metode naturiste;
- se va asigura ca termenul maxim la care se vor consuma ouăle nu va trece de 28 de zile;
- se va opta pentru cozonacul cu ingrediente naturale, fără margarină sau ulei de palmier în compoziție și decor din nuci sau fructe uscate, fără grăsimi vegetale sau glazură/zahăr pudră la vârf;
- alegeți cozonacul sau pasca cu un termen scurt de valabilitate.
Asigurarea bunelor practici de siguranță alimentară va preveni intoxicațiile alimentare: cei cinci pași recomandați de Organizația Mondială a Sănătății în acest sens sunt:
- menținerea mâinilor și a suprafețelor curate înainte și în timpul preparării alimentelor;
- separarea produselor crude de cele preparate – la transportare, pregătire sau depozitare;
- prepararea termică corespunzătoare a alimentelor, cu atingerea temperaturii interne a produsului de minim 70 grade Celsius;
- refrigerarea potrivită a produselor, la 4-6 grade Celsius;
- utilizarea apei și a ingredientelor sigure pentru consum.
Astfel, bucatele pregătite se vor păstra la frigider timp de maxim 48 de ore, iar produsele cu maioneză sau cremă – maxim 24 de ore. Orice tip de bucate – crude sau preparate se păstrează la temperatura camerei MAXIM două ore.
Evitați consumul excesiv de alcool! OMS atenționează că limita sigură de consum al alcoolului este ZERO grame/zi. Astfel, pentru sănătatea Dvs., cea mai bună opțiune este evitarea consumului de alcool.
Vă dorim sărbători luminoase, cumpătate și liniștite alături de cei dragi!”, se arată în comunicatul instituției.