Actualitate

ANTA atenționează prestatorii de servicii taxi să echipeze corespunzător mașinile

Pinterest LinkedIn Tumblr

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a atenționat operatorii de transport rutier asupra prevederilor legislației, potrivit cărora, la efectuarea transportului rutier de persoane în regim de taxi se admit doar autoturismele care îndeplinesc cumulativ anumite condiții, informează Moldpres.md

Conform instituției, vor putea presta servicii de taxi mașinile care sunt dotate cu aparat de taxat în stare de funcționare legalizat, verificat metrologic și înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat; sunt dotate cu lampă de taxi în stare funcțională, conform prevederilor Regulamentului transporturilor rutiere de persoane și bagaje; dispun de însemnele, inscripțiile, elementele de culoare ale caroseriei și dotările specificate în Regulamentul amintit; dispun de inscripția: „În cazul în care nu este emis și înmânat bonul de casă pe suport de hârtie și/sau în formă electronică, consumătorul are dreptul să nu achite călătoria”, scrie sursa citată

Totodată, ANTA atenționează operatorii de transport rutier în regim de taxi despre necesitatea respectării prevederilor Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, potrivit căreia toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu dizabilități care utilizează fotoliul rulant.

De asemenea, conform unei Hotărâri de Guvern din martie 2014, pentru vehiculele destinate transportului public de călători au fost puse în aplicare plăcile cu număr de înmatriculare cu fond de culoare galbenă.

În acest context, Agenția Națională Transport Auto solicită operatorilor de transport rutier să asigure încontinuu respectarea condițiilor de înregistrare pentru autoturismele incluse în Registrul operatorilor de transport rutier, care efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi și să respecte obligațiunile impuse de actele normative în vigoare. În caz contrar, se vor efectua verificări în trafic, or, pe marginea abaterilor depistate vor fi întreprinse măsuri de constrângere, conform prevederilor legislației.

Citește și: Noul ataşat militar al SUA în ţara noastră, prezentat la Ministerul Apărării

loading...

Comments are closed.