Uniunea Europeană va deschide procedura de preaderare a Republicii Moldova după alegerile parlamentare din această toamnă, a declarat președintele Consiliului European, António Costa, la București, într-o conferință de presă comună cu președintele României, Nicușor Dan.
Oficialul european a lăudat Guvernul de la Chișinău pentru reformele realizate pe parcursul integrării europene și a subliniat că sprijinul Uniunii rămâne ferm pentru țările candidate.
António Costa, președintele Consiliului European: ”În unanimitate, ultimul Consiliu European a susținut propunerea de a deschide în mod oficial procedura de aderare a Republicii Moldova. Cu siguranță, după următoarele alegeri din 28 septembrie, vom avea condițiile necesare pentru a demara procedurile de preaderare cu Moldova, un lucru foarte important. Avem politici foarte ambițioase cu privire la securitate, la competitivitate și trebuie să avem un buget pe măsură și capacitatea de a susține dezvoltarea noastră.”
În aceeași conferință, președintele Consiliului European a precizat că extinderea blocului comunitar reprezintă cea mai importantă investiție geopolitică a Uniunii Europene pentru viitorul propriei securități.
Procedura de preaderare urmărește consolidarea sprijinului politic și economic pentru Republica Moldova și reflectă angajamentul Uniunii Europene de a integra noi membri conform standardelor comunitare.