Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că fiecare instituție de învățământ din Republica Moldova va putea decide, individual, data încheierii anului școlar 2024–2025 – fie 30 mai, fie 31 mai 2025.
Potrivit MEC, decizia va fi luată de conducerea școlilor în urma consultărilor cu elevii, părinții și cadrele didactice, în funcție de specificul fiecărei instituții și de modul în care poate fi organizat eficient finalul de an.
Pentru școlile care aleg data de 30 mai, evenimentele festive de încheiere a anului pot fi organizate în aceeași zi, imediat după terminarea cursurilor.
Ministerul subliniază că această măsură face parte din angajamentul de a promova o guvernanță educațională mai flexibilă, participativă și responsabilă, adaptată nevoilor reale ale comunităților școlare.