Anunț către toate pesoanele care vor să zboare cu avionul: Companiile aeriene din Moldova reduc bagajul!

Anunț către toți care vor să zboare cu avionul, Companiile aeriene din Moldova reduc bagajul, aeroport chisinau, air moldova, blue air, 

În această toamnă, câteva companii aeriene, care activează pe piața din Moldova, au schimbat regulile de deservire a pasagerilor. De la 1 noiembrie, companiile low-cost Wizz Air și Ryanair au înăsprit regulile de transportare a bagajelor de mână, iar din luna ianuarie, și Compania aeriană «Liniile Aeriene Internaționale ale Ucrainei» va opera asemenea modificări. În afară de aceasta, Compania Fly One a decis să-și transforme Call Centrul în unul cu plată: un minut de convorbire costă 60 de lei, transmite NewsMaker.md

Companiile low-cost Wizz Air și Ryanair au introdus, de la 1 noiembrie, noi reguli de transportare a bagajelor de mână. Astfel, Wizz Air a micșorat dimensiunile bagajului de mână gratuit până la 40×30×20 cm. Pasagerilor cu Prioritate le rămâne posibilitatea de a transporta bagajul de mână cu dimensiunile de până la 55×40×23 cm și altul, suplimentar, cu dimensiunile de 40×30×20 cm. Ceilalți pasageri pot preda gențile cu asemenea dimensiuni și cu greutatea de până la 10 kg în secția bagaje, pentru 7 euro. Costul îmbarcării prioritare este de 5-15 euro. Reprezentanții companiilor aeriene consideră că noile reguli vor oferi pasagerilor posibilitatea de a alege opțiunea de transportare a bagajului și vor face îmbarcarea mult mai confortabilă.
 
Reguli asemănătoare au fost introduse și de altă companie low cost importantă — Ryanair (aceasta nu activează pe piața din Moldova și efectuează zboruri din România și Ucraina). Acolo, pasagerii pot lua la bord, în mod gratuit, bagaje de mână cu dimensiunile de cel mult 40×20×25 cm, iar Pasagerii cu prioritate — două genți, dintre care cea mai mare nu trebuie să depășească dimensiunile de 55×40×20 cm. Îmbarcarea prioritară în această companie costă 6-8 euro, iar bagajul cu o greutate de până la 10 kg — 8-10 euro. Cei de la companie au explicat noile reguli prin faptul că actuala politică provoacă întârzieri și nu permite operatorilor aerieni să îndeplinească îmbarcarea în cele 25 de minute prevăzute.
 
Compania aeriană Fly One din Moldova și-a transformat, din 29 octombrie, Call Centrul în unul cu plată. În prezent, comunicarea cu colaboratorii companiei este tarificată cu 60 de lei pentru un minut. Pentru aceasta, compania a introdus un număr special — 090599999. Totodată, Fly One a lansat un robot telefonic gratuit cu numărul 022100003.
 
Compania aeriană «Liniile Aeriene Internaționale ale Ucrainei» a anunțat, la 31 octombrie, că de la 15 ianuarie, la fel va schimba regulile de transportare a bagajului de mână. Acum, pasagerii care nu au cumpărat bilete cu bagajul inclus vor putea lua la bord doar o geantă cu dimensiunile de până la 55×40×20 cm și cu o greutate de până la 7 kg. Pasagerii cu bagajul inclus și cei care zboară cu Business class sau Economz class vor putea lua la bord două genți: una cu greutatea de până la 7 kg și dimensiunile de cel mult 55×40×20 cm, iar cea de-a doua — cu greutatea de până la 5 kg și cu dimensiunile de cel mult 40×30×10 cm. Toate celelalte lucruri — pachete de la Duty Free, laptopuri, binocluri, aparate de fotografiat, pleduri ș.a. — vor fi considerate bagaj de mână suplimentar, dacă nu vor fi împachetate în bagajul de mână principal. Un loc suplimentar pentru bagajul de mână va costa 15 euro.
Total
0
Shares
Total
0
Share