Anunț de ultima oră! Ieșirea din casă pe timp de noapte ar putea fi interzisă

Președintele va propune Comisiei pentru Situații Excepționale să declare zile libere toată săptămâna viitoare pentru întreg personalul angajat la stat. Despre aceasta Igor Dodon a anunțat după ședința Centrului Unic de Control, transmite Telegraph.md.

“Zilele respective urmează însă să fie achitate integral de stat. Vor activa doar angajații implicați în combaterea răspândirii virusului. Acest lucru va duce la reducerea semnificativă a interacțiunii sociale, lucru vital în aceste zile”, a explicat președintele.

Totodată, șeful statului a menționat că deși suntem în stare excepțională, sunt mulți cetățeni, care nu înțeleg acest lucru.

„Chiar și pe timpul nopții avem circulație nejustificată de persoane, interacțiuni sociale care nu sunt necesare. De aceea, ca o primă măsură pe care o solicităm este de a interzice total ieșirea din casă a cetățenilor între orele 22:00 și 6:00 dimineața, fără un motiv bine justificat și probat în fața forțelor de ordine”, a menționat Igor Dodon.

Citește și: La propunerea președintelui țării, moldovenii din diasporă vor fi testați la COVID-19 la intrarea în țară

Total
0
Shares
Total
0
Share