Aproape 360 000 de locuitori din regiunea transnistreană dețin cetățenia Republicii Moldova

Aproape 360 000 de locuitori din regiunea transnistreană dețin cetățenia Republicii Moldova
EnglishFrançaisРусский

La 30 iunie 2026, în Registrul de stat al populației figurau 366 830 de persoane cu domiciliul în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender, dintre care 359 867 dețin cetățenia Republicii Moldova, potrivit datelor Agenției Servicii Publice (ASP).

Din totalul persoanelor înregistrate, 301 032 dețin acte de identitate de uz intern, iar 339 114 sunt posesori ai pașaportului cetățeanului Republicii Moldova. Totodată, în evidențele ASP figurează 6 963 de cetățeni străini, inclusiv titulari ai permiselor de ședere, apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară.

În primul semestru al anului 2026, 7 404 locuitori din regiunea transnistreană și municipiul Bender au beneficiat de facilități la eliberarea cărții de identitate, iar alți 43 au beneficiat de înlesniri la eliberarea cărții de identitate provizorii.

În aceeași perioadă, autoritățile au certificat 4 521 de fapte și evenimente de stare civilă produse în regiunea transnistreană și municipiul Bender, dintre care 1 818 nașteri, 1 191 căsătorii, 908 divorțuri, 523 decese și 81 schimbări de nume și/sau prenume.

Potrivit Registrului de stat al populației, în regiunea transnistreană și municipiul Bender sunt înregistrați 174 030 de bărbați și 192 800 de femei, iar aproximativ 56% din populație are vârste cuprinse între 20 și 59 de ani. Persoanele cu vârsta de 60 de ani și peste reprezintă circa 28% din total.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share