Aproape 40% dintre accidentele rutiere din Moldova au fost soluționate prin constatarea amiabilă

Aproape 40% din cele circa 12 mii de accidente rutiere aferente asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), care s-au produs pe teritoriul Republicii Moldova, în opt luni ale anului 2023, au fost soluționate prin procedura de constatare amiabilă, comunică Comisia Națională a Pieței Financiare din Republica Moldova (CNPF).

Potrivit CNPF, de la lansarea procedurii de constatare amiabilă a accidentelor de vehicule (septembrie 2019) și până în septembrie 2023, conducătorii auto au depus aproape 30 mii de cereri de despăgubire în baza constatului amiabil, din care 25 600 de cereri au fost soluționate.

Totodată în această perioadă au fost refuzate mai mult de 4 mii de cereri de despăgubire în baza constatului amiabil, din motiv că procedura de constatare amiabilă nu a întrunit condițiile prevăzute de lege.

Cele mai des întâlnite deficiențe la implementarea procedurii de constatare amiabilă vizează lipsa pozelor sau prezentarea pozelor neconforme. Este important de știut ca fotografiile de la locul accidentului documentat prin procedura de constatare amiabilă trebuie să includă panorama generală a accidentului inclusiv ambele vehicule accidentate, plăcile cu numerele de înmatriculare, părțile avariate ale vehiculelor care să fie vizibile și urmele de frânare și de cioburi de la fața locului dacă acestea există, condițiile date fiind prevăzute de Legea nr. 106/2022 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de vehicule, se prevede în comunicat.

Persoana păgubită prin accident de vehicul documentat prin procedura de constatare amiabilă va depune cererea de despăgubire la asigurătorul persoanei vinovate, cu anexarea formularului „Constatare amiabilă de accident” completat și semnat de ambele părți. În cazul în care, nu sunt întrunite condițiile procedurii de constatarea amiabilă, inclusiv prejudiciul material depășește suma de 15 mii lei, accidentul urmează să fie documentat de către organele de poliție.

Total
0
Shares
Total
0
Share