Aproape jumătate dintre liderii planetei i-au solicitat ajutor lui Joe Biden, în contextul pandemiei

Preşedintele american Joe Biden a afirmat marţi că aproape jumătate dintre liderii planetei i-au solicitat vaccinuri anti-COVID-19 şi a reiterat că va acorda ajutor, rămânând însă evaziv în ceea ce priveşte calendarul acestuia, informează AFP.

“Toate ţările din lume se întorc spre noi. Am 40% de lideri ai planetei care întreabă dacă îi putem ajuta″, a explicat Biden în timpul unei discuţii cu guvernatori în care se analiza evoluţia campaniei de vaccinare în SUA.

“Vom încerca. Cred că putem produce mult mai multe vaccinuri”, a adăugat Biden, însă fără a avansa cifre sau vreun calendar, şi declarând că vrea să acorde prioritate americanilor.

Liderul de la Casa Albă a amintit că SUA a promis deocamdată să furnizeze 60 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca către ţări terţe.

Mai mulţi şefi de stat sau de guvern şi-au exprimat nemulţumirea faţă de atitudinea Washingtonului în această problemă. Cancelarul federal german Angela Merkel a pledat pentru “un liber schimb de componenţi” şi “o deschidere a pieţei vaccinurilor”.

La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a îndemnat SUA “să pună capăt interdicţiilor la export, nu doar a vaccinurilor, ci şi a componenţilor acestor vaccinuri, (interdicţie) ce împiedică producţia”.

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
 
Total
0
Share