Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul de lege de inițiere a negocierilor privind proiectul Contractului de finanțare între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 80 de milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru interconectarea electrică Moldova – România.
„Resursele financiare vor fi utilizate pentru construcția unei stații back-to-back în Vulcănești și a unei linii de transport de 400 kV între Vulcănești și Chișinău, precum și pentru extinderea stațiilor de transformare de la Chișinău și de la Vulcănești. Astfel, va fi asigurată construcția și dezvoltarea infrastructurii necesare pentru interconectarea permanentă a rețelelor de transport de energie electrică din R. Moldova și România”, a menționat Calmâc.
Telegraph.md amintește că România și Republica Moldova au semnat pe data de 21 mai 2015 la Chișinău Memorandumul privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și de energie electrică din cele două state.
Interconectare a rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România va spori nivelul de securitate energetică a țării noastre, oferindu-i accesul permanent la piața europeană de energie electrică. Costurile totale pentru implementarea proiectului sunt estimate la 270 milioane de euro.