Arhiepiscopul Marchel a fost oprit la ieșirea din țară, iar avionul a decolat fără el la bord

Arhiepiscopul de Bălți și Fălești, Marchel, a fost oprit joi dimineață pe Aeroportul Internațional Chișinău și nu a fost lăsat să urce în avionul care urma să decoleze spre Ierusalim, unde trebuia să participe la aducerea Focului Haric.

Potrivit reprezentanților Mitropoliei Moldovei, ierarhul a fost supus unui control amănunțit, iar documentele i-au fost restituite abia după decolarea aeronavei.

În urma incidentului, Arhiepiscopul Marchel nu a mai putut lua parte la delegația oficială care urma să aducă Lumina Sfântă în Republica Moldova, așa cum se întâmpla în fiecare an în ajunul Sărbătorii Paștelui.

Autoritățile nu au oferit deocamdată o explicație publică referitoare la motivele reținerii temporare a ierarhului.

Opoziția de stânga a condamnat această acțiune.

Total
0
Shares
Total
0
Share