Arina Spătaru a primit ordinul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, iar Adrian Culai a fost decorat cu ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul II

Arina Spătaru și Adrian Culai decorați la sfințirea bisericii Sf. Nectarie din Dereneu pentru activitatea administrativă și socială.

Pe 7 septembrie 2024, Președinta ALDE, Arina Spătaru, și secretarul general, Adrian Culai, au participat la sfințirea bisericii „Sf. Nectarie” din Dereneu, Călărași. Cu această ocazie, Arina Spătaru a primit ordinul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, iar Adrian Culai a fost decorat cu ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul II.

Distincțiile au fost oferite de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, ca semn al prețuirii pentru întreaga lor activitate administrativă, misionară și socială.

Aceste distincții subliniază recunoașterea eforturilor celor doi lideri ALDE în sprijinirea comunității și implicarea lor constantă în activități sociale și religioase, având un impact semnificativ asupra bunăstării comunităților pe care le deservesc.

Total
0
Shares
Total
0
Share