Președintele Partidului ALDE, Arina Spătaru, susține că a fost supusă unor acțiuni de intimidare în noaptea de 6 spre 7 august. Potrivit declarației sale publice, la ora 23:00, un tânăr cu fața acoperită a apărut la poarta locuinței sale, fără să spună nimic și fără să plece imediat.
„Am primit apelul de la sistemul de securitate. M-am uitat pe cameră. Un tânăr, cu chipul acoperit, stătea în întuneric. Nu a cerut nimic. Nu a plecat imediat. Doar stătea. Știa exact unde sunt. În acea clipă, inima mi s-a oprit. Știam că nu e o greșeală. Știam că e un mesaj”, a declarat Arina Spătaru.
Aceasta afirmă că este martor principal în dosarele care vizează gruparea Șor și că, din motive de securitate, își schimbă frecvent locul de trai. „Nu am mai avut o ‘casă’ – doar locuri temporare, valize pe jumătate făcute și uși încuiate. Dar azi-noapte, ușa mea simbolică a fost deschisă cu brutalitate”, a mai scris liderul ALDE.
Spătaru a făcut o paralelă între propria experiență și cea a judecătoarei care a pronunțat recent sentința în dosarul Evgheniei Guțul. „Două femei. Două voci în fața unei mafii care nu acceptă să piardă controlul. Una în robă, alta în haine civile. Dar amândouă trăind cu frica în spate și cu dreptatea în față.”
Aceasta a lansat un apel public către autorități – MAI, SIS, Procuratură – să asigure protecția martorilor și a judecătorilor implicați în cauze sensibile: „Nu ne sacrificați în tăcere. Pentru că altfel, cine va mai avea curajul să spună adevărul data viitoare?”
Deocamdată, instituțiile responsabile nu au oferit o reacție publică în legătură cu aceste afirmații.