Președintele Partidului ALDE, Arina Spătaru, a salutat condamnarea lui Alexandr Nesterovschi la 12 ani de închisoare, subliniind importanța acestui caz într-o investigație complexă și riscantă. „Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestui caz, în special colegilor din instituțiile implicate și Veronicăi Dragalin”, a declarat Spătaru.
Liderul ALDE a subliniat că acest caz nu reprezintă decât începutul unei lupte continue pentru un sistem judiciar transparent: „Lupta împotriva corupției politice este un proces continuu, iar acest caz este doar un început în consolidarea unui sistem judiciar corect”.
Președintele ALDE a adăugat că partidul se pregătește pentru alegerile parlamentare: „Vom arăta că există o alternativă reală, bazată pe principii și respectul față de lege.”