ASD: Peste 1,9 miliarde de lei valorificate pentru reparația și întreținerea drumurilor publice naționale în 2024

În perioada ianuarie – decembrie 2024, din cele 2 miliarde de lei alocate pentru executarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor publice naționale, s-au valorificat 1,9 miliarde de lei, conform unui raport prezentat de Asociația de Stat a Drumurilor (ASD) în cadrul ședinței Consiliului Fondului Rutier.

Guvernul a alocat în 2024 cea mai mare parte a sumei, respectiv 1,1 miliarde de lei, pentru întreținerea drumurilor publice naționale. Lucrările au fost realizate de 12 companii specializate S.A. ”Drumuri” și au inclus intervenții pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă, amenajarea stațiilor de autobuz, a sensurilor giratorii, intersecțiilor și a trecerilor pentru pietoni.

Din suma totală, 666 milioane de lei au fost destinate reconstrucției și reparației drumurilor și construcțiilor inginerești, iar peste 65 de milioane de lei au fost alocate pentru proiectarea și evaluarea drumurilor și achiziționarea terenurilor.

Prim-ministrul Dorin Recean a subliniat importanța infrastructurii pentru dezvoltarea economică sustenabilă, menționând că sprijinul Uniunii Europene, cu ajutorul a 1,9 miliarde de euro, va accelera modernizarea infrastructurii rutiere.

Pentru anul 2025, bugetul inițial alocat pentru drumurile publice naționale este de aproximativ 1,7 miliarde de lei, iar priorități vor fi îmbunătățirea condițiilor de circulație și siguranța în trafic. În prezent, Î.S. ”Administrația de Stat a Drumurilor” administrează 5 963,2 km de drumuri naționale.

Total
0
Shares
Total
0
Share