Știrea că Maia Sandu, Dorin Recean și alți membri ai Guvernului Leancă au fost citați de instanță ca martori în dosarul concesionării Aeroportului ne reamintește de unde vin Maia Sandu și Dorin Recean, în ce context politic s-au învățat ei să guverneze, iar fiind o luptă între fostele clanuri din același partid, ei toți au responsabilitate directă pentru ce s-a întâmplat atunci și ar trebui să aibă cu toții același statut.
Așchia nu sare departe de trunchi. Sandu, Recean, Spînu, Grosu sunt creația acelei guvernării eșuate, sunt produsul alianței oligarhice, aplică ceea ce au învățat în alianța cleptocrată și din păcate cel mai bine au învățat cum să amăgească cu promisiuni deșarte și să dezamăgească oamenii.
Peste ani, probabil nu mulți, când va veni vremea judecății pentru nelegiuirile pe care le comit acum, vom vedea cum sunt cheamați în instanțele de judecată Spânu alături de Maia Sandu și alții din PAS. Va fi un nou episod din ceea ce Maia numește azi “circul corupților”.
Asistăm la un spectacol dezgustător, așa cum este toată guvernarea PAS și cum a fost întregul mandat al Maiei Sandu.
Dar mai este puțin și ne luăm țara înapoi!
Andrei Năstase, liderul protestelor antioligarhice