Au trecut trei săptămâni de la ultimul protest al agricultorilor și peste două săptămâni de la întâlnirea cu Președintele Republicii Moldova, însă niciuna dintre promisiunile făcute protestatarilor nu a fost îndeplinită, se arată într-o declarație recentă a Asociației Forța Fermierilor. Aceștia critică lipsa de acțiune a instituțiilor statului, subliniind că presiunea mediatică bazată pe „minciuni și manipulări” din partea oficialilor a creat o stare de ură împotriva agricultorilor încă din anul trecut.
Asociația avertizează că măsurile și legile ineficiente adoptate de stat duc la dispariția companiilor mici și mijlocii din sectorul agricol, forțând zeci de mii de oameni de la sate să își părăsească afacerile și locurile de muncă. În plus, sute de mii de locuitori din mediul rural riscă să rămână fără surse de existență.
În acest context, Asociația Forța Fermierilor invită instituțiile media și jurnaliștii la o conferință de presă ce va avea loc vineri, 11 octombrie 2024, la ora 11:00, în fața clădirii Parlamentului Republicii Moldova, pentru a discuta despre situația critică în care se află agricultorii.



