Asociațiile de veterani din Moldova, în dezacord cu protestul de duminică: “Nu reacționați la provocările care au în spate alte interese”

Asociația de vetarani a venit cu o reacție în urma apelului public făcut de unii veterani de război minoritari, care au chemat combatanții la un protest, pentru duminică, 17 mai, transmite Telegraph.md

Astfel, majoritatea veteranilor din Republica Moldova au venit cu un mesaj în care precizează că veteranii care au chemat la proteste “nu reprezintă vocea tuturor asociațiilor de veterani și nu au discutat această intenție cu președinții, dar nici cu membrii organizațiilor, fapt care spune despre lipsa unor motive clare pentru astfel de acțiune. Chiar dacă unii din acești veterani, au fost membrii grupului de negocieri la Guvern, în discuțiile din luna martie, care au fost urmate de unele măsuri de soluționare a unor probleme comunicate atunci, interesul lor politic este evident.”

De asemenea, Asociațiile de veterani sunt de părere că în această perioadă este nevoie de consolidarea societății și de susținere, nu de dezbinare, și pledează pentru o comunicare cu autoritățile țării, fiind convinși că problemele deseori nu se soluționează în cadrul protestelor, dar la masa de dialog.

“Venim cu o rugăminte pentru toți colegii noștri, veterani din toată țara. Vă rugăm să nu reacționați la provocările care au în spate alte interese și care politizează activitatea asociațiilor pe care le reprezentăm. Noi am luptat pentru independența și integritatea statului, pentru valorile naționale și pentru pace, dar niciodată nu am reprezentat culorile și interesele politice. Din acest considerent, ne exprimăm dezacordul cu mesajul acestui grup și rugăm membrii asociațiilor obștești din toată țara să nu se expună riscului.

Stimați veterani, suntem în perioadă de pandemie, iar adunările în grupuri mari prezintă un pericol de infectare cu virusul Covid-19. Vă îndemnăm să respectați măsurile care vor rămâne în vigoare după sistarea stării de urgență, să stați acasă lângă cei dragi și să dați un exemplu de solidaritate și respect pentru cei din prima linie, care în această perioadă au depus o muncă enormă.” se arată în comunicatul Asociațiilor de veterani.

Amintim că pe data de 15 mai, în cadrul unei conferințe de presă, unii reprezentanți ai Consiliul Național al Veteranilor de Război au anunțat un protest al veteranilor pentru duminică, 17 mai, începând cu ora 10:00.

Citește și: ULTIMA ORĂ! Au fost publicate Hotărârile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din 15 mai 2020

Total
0
Shares
 
Total
0
Share