ASP își scurtează programul de lucru din cauza condițiilor meteo

Agenția Servicii Publice a anunțat că, în perioada 28–30 ianuarie 2026, programul de deservire a cetățenilor va fi redus cu o oră. Actele vor putea fi perfectate între orele 9:00 și 17:00.

Potrivit instituției, angajații ASP vor activa de la 9:00 până la 17:30. Măsura a fost luată în baza unei dispoziții a Centrului de Management al Crizelor, emisă în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Decizia se aliniază hotărârii autorităților centrale, care au anunțat marți dimineață că programul de lucru al bugetarilor începe, în această perioadă, de la ora 9:00.

Totodată, și elevii vor începe orele cu o oră mai târziu în această săptămână. Ministerul Educației a recomandat instituțiilor de învățământ să desfășoare lecțiile în regim online.

Decizia de organizare a studiilor la distanță a fost deja adoptată în municipiile Chișinău și Bălți.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share