Astăzi a fost lansat Programul Național de Ecologizare a IMM-urilor

Programul Național de Ecologizare a IMM-urilor a fost lansat astăzi, în cadrul unei conferințe internaționale online, transmite Telegraph.md

Evenimentul a reunit circa 300 de antreprenori, autorități publice centrale și locale, instituții de suport în afaceri și de protecție a mediului, precum și reprezentanți ai Delegației UE în Moldova, ai Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

În deschiderea conferinței ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a subliniat importanța aplicării principiilor „economiei verzi” în procesele de business, întrucât producerea ecologică, cu aplicarea tehnologiilor cu poluare redusă, vor contribui la creşterea competitivităţii produselor autohtone nu doar pe piaţa internă, ci şi pe pieţele externe.

Programul Național de Ecologizare a IMM-urilor oferă suport informațional, consultanță și mentorat, instruire și formare ecologică. Totodată, programul se va axa pe cercetare și dezvoltare, promovare, schimbul de bune practici la nivel național și european în domeniul aplicării principiilor economiei verzi și a economiei circulare.  Un compartiment aparte este rezervat finanțării nerambursabile a acțiunilor de ecologizare a IMM și dezvoltării capacităților de acces și extindere pe piețele internaționale.

Astfel, IMM-urile vor beneficia de suport în cadrul a 3 etape:

– Etapa 1: Instruire și formare în domeniul ecologizării IMM-urilor – suportul va fi pus la dispoziția IMM interesate de elaborarea și implementarea măsurilor de ecologizare a afacerii;

– Etapa 2: Finanțarea acțiunilor de ecologizare a IMM de valoare mică – vor fi susținute financiar IMM-urile care au elaborat un plan de acțiuni de ecologizare a afacerii prin oferirea granturilor de până la 200 000 lei, care va constitui până la 70% din valoarea proiectului investițional;

– Etapa 3: Finanțarea acțiunilor de suport de valoare mare – vor fi susținute IMM-urile care au implementat acțiuni de ecologizare a afacerii și au deja o anumită experiență în exportul și internaționalizarea produselor sau serviciilor proprii, demonstrează beneficiile anticipate ale standardelor ISO/EMAS și/sau ale etichetării ecologice a UE în cadrul întreprinderilor acestora, prin oferirea unui grant de până la 500 000 lei, care va constitui până la 50% din valoarea proiectului investițional.

Programul „Eco IMM” a fost aprobat de Guvernul Republicii Moldova și este implementat de ODIMM în coordonare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii. Implementarea acțiunilor Programului sunt finanțate din bugetul de stat al Republicii Moldova și susținute prin intermediul Proiectului EU4Environment, finanțat de Uniunea Europeană.

Citește și: 3000 de locuri de muncă vor fi create în cadrul Proiectului Digital Park

Total
0
Shares
 
Total
0
Share