Astăzi au fost publicate rezultatele finale sesiunea de Bacalaureat 2024

Rezultatele finale din cadrul sesiunii suplimentare a examenului național de bacalaureat au fost publicate astăzi, 29 iulie 2024. La sesiunea suplimentară din anul curent s-au înscris 3289 de candidați.

În rezultat, 38,79% dintre tinerii care au participat la sesiunea suplimentară au promovat examenul, prin urmare încă 1276 de candidați au obținut diplomele de bacalaureat. Numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat în acest an este de 13 856.

Reamintim că în cadrul examenului național de bacalaureat 2024 au fost admiși 18 055 de candidați, dintre care 11 321 de candidați din licee, 3815 candidați din colegii și centre de excelență, 210 candidați din universități, 198 de candidați care s-au înscris în regim de externat și 2 511 restanțieri din sesiunile anterioare.

Ca urmare a desfășurării sesiunii de bază și a celei suplimentare din cadrul examenului național de bacalaureat, rata de promovare a absolvenților din licee este de 95,52% comparativ cu 92,98% în sesiunea 2023. Astfel, din cei 11 321 de liceeni, 10 814 au promovat examenul național de bacalaureat.

Din cei 3 815 candidați din colegii și centre de excelență admiși la sesiune, 2 227 au promovat examenul. Rata de promovare pentru această categorie de candidați este de 58,37% comparativ cu 50,25% în sesiunea precedentă.

Pentru candidații înscriși din universități, rata de promovare a examenului în sesiunea 2024 este de 57,14% comparativ cu 65,05% în sesiunea 2023. Astfel, din cei 210 candidați, 120 au promovat examenul național de bacalaureat.

Aproximativ, fiecare al doilea candidat care s-a înscris în regim de externat a promovat examenul național de bacalaureat, rata de promovare pentru acești candidați fiind de 52,02% comparativ cu 47,27% în 2023. Astfel, din cei 198 de candidați care s-au înscris în regim de externat, 103 au promovat examenul național de bacalaureat.

Din cei 2 511 de restanțieri înscriși din sesiunile anterioare, 592 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 23,58% comparativ cu 20,52% în sesiunea 2023.

Rata totală de promovare a examenului național de bacalaureat în sesiunea 2024 este de 76,74% cu peste 3 puncte procentuale mai mare decât în sesiunea 2023 (73,31%).

Pentru absolvenții din licee teoretice, media mediilor la examenul național de bacalaureat este 7,26, fiind aceeași ca și în sesiunea 2023.

Menționăm că în cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2024, au fost eliminați din examen 3 candidați, comparativ cu 7, câți au fost în sesiunea de anul trecut.

Mai multe date cu referire la rezultatele examenului național de bacalaureat vor fi prezentate în cadrul Raportului privind evaluările naționale 2024, care va fi publicat în toamnă.

Total
0
Shares
Total
0
Share