Zilele trecute am lansat campania Fără Penali în Funcții Publice – o inițiativă care ar trebui să unească întreaga societate în jurul unei idei de bun-simț: condamnații penal, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu au ce căuta în instituțiile statului.
Am organizat o conferință de presă în fața Parlamentului și am invitat toată presa din Republica Moldova. Pe toți împreună și pe fiecare în parte. Nu a venit nimeni. Niciun microfon, nicio cameră. Nimic. În același timp, Moldova 1 – televiziunea publică plătită din banii voștri – era prezentă tot acolo, dar filma scandalul provocat de Arina Spătaru la parterul Parlamentului. Pentru că asta a ajuns să ofere presa controlată de stat: pâine și circ.
Asta vrea regimul PAS de la voi – să nu întrebați, să vă informați doar din ce vă zic ei, să vă uitați la scandaluri și să uitați de lucrurile cu adevărat importante. Adevărul, chiar dacă doare, trebuie spus întotdeauna: statul a rămas la fel de capturat ca pe vremea lui Plahotniuc și Voronin. Doar culorile s-au schimbat. Astăzi, dacă nu ești binecuvântat politic de Maia Sandu, ești invizibil. Nu contează cât de curată e inițiativa ta. Nu contează cât de mult muncești. Nu contează că ești pro-european. Contează dacă ești din gașca ”oamenilor buni”.
Campania Fără Penali în Funcții Publice nu e despre mine. Este despre voi, despre copiii voștri, despre viitorul tuturor. Este despre o Moldovă în care funcțiile publice nu mai sunt accesibile hoților condamnați, ci oamenilor cinstiți și competenți. Dacă tu nu semnezi, ei rămân. Dacă taci, ei câștigă. Intră pe farapenali.md și semnează pentru o Moldovă curată, dreaptă și demnă. Fără penali. Fără circ.
Dragoș Galbur, președintele PNM