Astăzi demarează lucrările de demolare a clădirii avariate de la Otaci

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va gestiona lucrările de demolare a clădirii avariate de pe strada Prieteniei nr. 153 din orașul Otaci. La fața locului este creat Statul Major al IGSU care va coordona acțiunile și va monitoriza intervenția.

Începând cu ziua de 27 octombrie compania responsabilă de demolare va demara lucrările. Pentru acțiunile propriu zise vor fi utilizate două manipulatoare și un excavator.

Amintim că în seara de 19 iunie 2019 o parte a unui bloc de locuit cu 9 nivele din Otaci s-a surpat.  La fața locului au intervenit angajații IGSU care au evacuat de urgență locatarii reușind preîntâmpinarea unei tragedii.

În vara anului 2019 au fost efectuate lucrări de demolare a scării nr.1 a blocului, iar ulterior după expertizarea edificiului s-a luat decizia să fie desființată și scara II al blocului din strada Prieteniei nr. 153 întrucât este în stare de avariere și auto demolare.

Citește și: Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale cu privire la blocul cu 9 etaje din Otaci, prăbușit în iunie 2019

Total
0
Shares
 
Total
0
Share