Ziua de 1 iulie a marcat un moment important în calendarul instituțional al Republicii Moldova, fiind celebrată Ziua Funcționarului Fiscal și aniversarea a 36 de ani ai Serviciului Fiscal de Stat.
Serviciul Fiscal de Stat este rezultatul unei viziuni orientate spre viitor, bazată pe digitalizare accelerată și consolidarea unui parteneriat de încredere cu mediul de afaceri și cetățenii.
Simplificarea proceselor, implementarea sistemelor digitale integrate și transparentizarea activității fiscale sunt considerate contribuții directe la stabilitatea economică și modernizarea țării.
În spatele acestor realizări se află oamenii, resursa cea mai valoroasă a instituției.
„Profesionalismul, integritatea și responsabilitatea de care dați dovadă zilnic, gestionând provocări complexe cu demnitate și dedicație, sunt pilonii pe care edificăm o instituție publică modernă, puternică și orientată deplin spre cetățean. Fiecare contribuabil conformat și fiecare leu colectat la bugetul statului poartă amprenta muncii dumneavoastră riguroase”, se menționează în mesajul adresat echipei Serviciului Fiscal de Stat.
De asemenea, au fost transmise felicitări celor care au făcut parte din sistemul fiscal, funcționari care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea autorității fiscale și au ghidat generații întregi de specialiști.
Cu ocazia sărbătorii, s-au transmis urări de sănătate, energie, împliniri personale și succese în realizarea misiunii de a servi statul și cetățenii prin consolidarea unei administrații fiscale moderne, profesioniste și integrate european.
„La mulți ani de Ziua Serviciului Fiscal de Stat!” se încheie mesajul oficial.



