Astăzi, 31 martie, este termenul limită pentru cetățenii care se asigură în mod individual să achite prima de asigurare obligatorie de asistență medicală cu facilități pentru anul 2025.
Plata poate fi efectuată până la ora 00:00, potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Suma primei variază între 1 264 lei și 5 054 lei, în funcție de categoria contribuabililor:
1 264 lei – proprietarii de teren agricol;
1 895 lei – persoanele fizice cu activități independente în comerțul cu amănuntul (fără mărfuri accizabile);
2 527 lei – fondatorii de întreprinderi individuale, deținătorii de patentă, arendașii, cetățenii străini cu drept de ședere și alte persoane fără statut de angajat;
5 054 lei – profesioniști neangajați precum notari, avocați, executori judecătorești, experți judiciari, mediatori, traducători, administratori autorizați și medici de familie independenți.
După 31 martie, persoanele care nu achită prima în termen vor trebui să plătească suma integrală de 12.636 de lei, plus o penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
CNAM precizează că pensionarii și persoanele cu dizabilități, care activează ca fondatori de întreprinderi individuale, avocați, notari sau executori judecătorești, sunt și ei obligați să achite prima de asigurare.
Autoritățile îndeamnă contribuabilii să efectueze plățile la timp pentru a beneficia de servicii medicale asigurate pe parcursul anului 2025.