Astăzi la IGSU a avut loc prima ședință de lucru în cadrul unei noi etape a Programului de Prevenire și Reducere a Dezastrelor pentru Europa de Est

Astăzi, 13 noiembrie, în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc prima ședință de lucru în cadrul demarării unei noi etape a Programului de Prevenire și Reducere a Dezastrelor pentru Europa de Est ( PPRD East 3).

Activitatea a avut loc în regim online cu participarea conducerii IGSU, reprezentată de șeful adjunct colonel Anatol Viniciuc,  dar și lideri ai Programului.

În cadrul ședinței au fost trecute în revistă realizările din etapa precedentă, dar și au fost stabilit obiectivele pentru dezvoltarea Programului PPRD East 3.

În calitate de obiective  ale proiectului sunt activități  ce țin de elaborarea Metodologiei  naționale de evaluare a riscului la dezastre pe teritoriul Republicii Moldova, dar și crearea un sistem de alertă a populației la dezastre.

Totodată partenerii Programului ar putea beneficia de instruiri în domeniul Mecanismului de protecție civilă.

Programul PPRD East 3 este a treia etapă a Inițiativei Emblematice a UE concepută pentru a contribui la stabilitate și securitate  în regiunea Parteneriatului Estic.

În cadrul Programului parteneriatului estic PPRD East au fost realizate mai multe obiective majore în domeniul prevenirii și reducerii riscurilor la dezastre.

Potrivit IGSU în cadrul PPRD East 2, Republica Moldova a fost gazda un exercițiu de amploare cu genericul  EU MOLDEX 2017 care a adunat peste 600 de salvatori din țările partenere europene. Aplicația a avut loc în perioada 18 -21 septembrie 2017 și a avut drept scop testarea capacităților de comunicare și intervenție a echipelor și experților din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina și Republica Moldova, țări partenere în cadrul Programului.

Citește și: Moldova va beneficia de suportul UE în realizarea angajamentelor din cadrul Acordului de Asociere, la capitolul agricultură, dezvoltare rurală și siguranță alimentară

Total
0
Shares
 
Total
0
Share