Fostul procurorul-șef al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, a reacționat la acuzațiile lansate recent de Ion Sturza împotriva lui Alexandr Stoianoglo, subliniind că sugestiile milionarului privind refuzul acestuia de a comunica cu „șeful politic” al procurorului sunt deplasate. „Procurorul General se supune doar Legii și nu poate avea șefi politici”, a declarat Diacov, referindu-se la afirmațiile lui Sturza, postate anterior pe Facebook.
“Aici îmi permit să-l întreb pe milionar”, scrie Ivan Diacov, „Dumneata nu dorești să povestești ce rol concret ai avut în promovarea lui Alexandr Stoianoglo, inclusiv în numirea sa ca Procuror General? Toată țara știe că Stoianoglo a participat la concursul organizat la insistența Maiei Sandu și l-a câștigat cinstit. Nu-mi pot imagina cum ai fi putut influența desfășurarea acestui concurs… Sau poate ai intervenit pe lângă președintele Dodon să emită decretul de numire?”
În postarea sa, Diacov a dezvăluit un episod din 2021, când procurorul general Stoianoglo a fost contactat de Ion Sturza, care i-a cerut insistent să își dea demisia, invocând necesitatea alinierii la noua echipă guvernamentală formată de PAS.
„Alexandru mi-a spus atunci că o astfel de umilință nu a simțit nici în perioada lui Plahotniuc”, a scris Diacov, referindu-se la discuția pe care Stoianoglo i-a relatat-o la întoarcerea sa concediu.
Tot în postarea sa, Diacov a dezvăluit o întâlnire pe care a avut-o cu Olesea Stamate, pe când era consiliera președintelui Maia Sandu.
Potrivit lui Diacov, i s-ar fi transmis că, dacă Stoianoglo nu își va da demisia de bună voie, „vor trece cu tancul peste el”. Deși nu a reușit să-l convingă să demisioneze, Diacov și-a exprimat respectul pentru verticalitatea lui Stoianoglo: „Mă mândresc că avem moldoveni, fie și de etnie găgăuză, care stau pe poziții de OM de STAT, ca un SCUT al LEGII”.
În opinia lui Ivan Diacov, atacul lansat de Ion Sturza confirmă presiunile politice asupra lui Alexandr Stoianoglo, candidatul nr. 1 la alegerile prezidențiale.
Alegerile vor avea loc duminică, 20 octombrie 2024.