ATENȚIE // Astăzi este ultima zi de înregistrare la Marea Dictare Națională

Ministerul Educației anunță că astăzi este ultima zi de înregistrare la Marea Dictare Națională, concurs la care sute de participanți își vor testa cunoștințele de limbă română.

Doritorii se pot înregistra pe o platformă disponibilă pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, completând un formular de participare.

Concursul va avea loc în data de 31 august, de Ziua Limbii Române, de la ora 10.00, în Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Textul dictării va fi selectat din rândul câștigătorilor concursului de eseuri la tema „De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene”.

La Marea Dictare Națională pot participa toți doritorii – cadre didactice, elevi, studenți, reprezentanți ai diferitor profesii etc.

Total
0
Shares
Total
0
Share